Cum formăm o relație sănătoasă cu mâncarea din copilărie.

Mâncatul intuitiv, echilibrul emoțional și de ce e important să nu folosim dulciurile ca recompensă.

1. De ce e important să vorbim despre relația copiilor cu mâncarea 

Relația cu mâncarea nu se formează în adolescență sau la vârsta adultă — ci în primii ani de viață, când copilul descoperă lumea prin simțuri, curiozitate și emoție.

Modul în care părinții abordează mesele zilnice influențează nu doar ce mănâncă cel mic, ci cum se raportează la mâncare: ca sursă de energie și plăcere, sau ca mijloc de control, stres sau recompensă. 

În primii ani, copilul nu are noțiunea de “aliment sănătos” sau “interzis”. El învață din tonul nostru, din comportamentul nostru la masă și din modul în care reacționăm când refuză un aliment. 

Dacă mesele devin o luptă de putere sau o negociere (“mai ia o lingură și primești desertul”), copilul nu mai mănâncă pentru că îi e foame, ci pentru a obține aprobarea părintelui. În timp, această dinamică subminează capacitatea lui naturală de a-și asculta corpul. 

 2. Mâncatul intuitiv – o abilitate naturală pe care copiii o au din naștere

Fiecare copil se naște cu o capacitate înnăscută de autoreglare: știe când îi e foame, cât are nevoie să mănânce și când s-a săturat.
Studiile arată că sugarii, chiar și cei hrăniți cu biberonul, reglează instinctiv cantitatea de lapte consumată în funcție de necesitățile lor energetice. 

Problema apare atunci când adulții, de cele mai multe ori cu intenții bune, intervin prea mult: insistă să termine tot din farfurie, să guste “măcar un pic”, să mănânce “pentru că așa e politicos”. 

Aceste mesaje repetate duc la confuzie între foamea fizică (semnalul real al corpului) și foamea emoțională (dorința de a primi atenție, confort sau aprobare).
Așa apare, în timp, mâncatul emoțional — tendința de a mânca pentru a gestiona emoții, nu pentru a răspunde unei nevoi biologice. 

3. Diviziunea responsabilității în alimentație – echilibrul ideal părinte–copil

Un concept esențial introdus de nutriționista americană Ellyn Satter este “diviziunea responsabilității” în hrănirea copiilor.
Aceasta presupune un echilibru clar între rolul părintelui și cel al copilului: 

• Părintele decide ce, când și unde se mănâncă. 

• Copilul decide dacă și cât mănâncă. 

Aplicată constant, această regulă construiește încredere și siguranță în jurul mesei.
Copilul învață că are control asupra propriului corp, iar părintele rămâne ghidul care oferă opțiuni sănătoase, fără presiune. 

 4. Dulciurile ca recompensă – un obicei aparent inofensiv, dar cu efecte de durată

Mulți părinți folosesc dulciurile ca instrument de motivare: 

“Dacă mănânci legumele, primești o prăjitură.”
“Ai fost cuminte, meriți o ciocolată.” 

Deși pare o strategie eficientă pe moment, mesajul emoțional transmis este problematic: dulcele devine sinonim cu iubirea, reușita, alinarea.
Astfel, copilul învață că mâncarea (în special cea dulce) are rol de răsplată emoțională. 

Pe termen lung, această asociere poate conduce la: 

• preferință exagerată pentru alimente hipercalorice, 

• alimentație emoțională la stres, 

• dificultăți în controlul porțiilor, 

• sentiment de vinovăție sau rușine legat de mâncare.

Alternativa sănătoasă:
Folosește recompense nealimentare – un joc împreună, o ieșire în aer liber, o poveste preferată.
Astfel, copilul învață că emoțiile se gestionează prin relație, nu prin mâncare. 

 5. Cum cultivăm zilnic o relație pozitivă cu mâncarea

Creează o atmosferă calmă la masă 

Mesele trebuie să fie un moment de conectare, nu de stres. Evită negocierile, comentariile despre cât mănâncă și nu-l forța să guste. 

 Implică-l în alegeri și pregătire 

Când copilul participă la cumpărături sau la gătit, capătă autonomie și curiozitate. Chiar și copiii mici pot spăla legume, amesteca sau alege farfuriile. 

 Vorbește pozitiv despre mâncare 

În loc de “asta e mâncare sănătoasă, cealaltă e rea”, folosește expresii precum: 

“Această mâncare ne dă energie.”
“Dulciurile sunt pentru ocazii speciale, nu pentru fiecare zi.” 

Astfel, copilul învață echilibrul, nu restricția. 

 Fii modelul pe care vrei să-l urmeze 

Copiii observă tot. Dacă te văd mâncând cu plăcere, savurând legumele sau oprindu-te când te simți sătul, îți vor urma exemplul. 

 Respectă ritmul și preferințele copilului 

Acceptă că e normal ca gusturile să se schimbe. Uneori e nevoie de 10-15 expuneri la un aliment nou până când copilul îl acceptă. 

6. Despre emoțiile din jurul mâncării

Copiii nu mănâncă doar pentru a-și hrăni corpul, ci și pentru a se simți în siguranță.
Un copil stresat, obosit sau constrâns va mânca mai puțin sau, dimpotrivă, va mânca excesiv. 

De aceea, hrănirea copiilor trebuie privită nu doar ca un act nutrițional, ci și ca un act relațional.
Fiecare masă e o oportunitate de conectare, de ascultare și de respect față de nevoile copilului. 

7. Rolul specialistului în ghidarea părinților

Ca medici și nutriționiști, avem responsabilitatea de a educa părinții dintr-o perspectivă echilibrată: 

• fără extreme (nici control rigid, nici permisivitate totală), 

• fără diete inutile la copii sănătoși, 

• cu accent pe autonomie, diversitate și plăcerea de a mânca. 

Educația nutrițională timpurie, bazată pe respect, previne tulburările alimentare, obezitatea infantilă și anxietatea legată de mâncare.  

8. Concluzie 

Relația copilului cu mâncarea este o oglindă a relației sale cu propriul corp.
Când îl învățăm să-și asculte semnalele interne, să se bucure de diversitate și să mănânce fără vinovăție, îi oferim o fundație solidă pentru sănătate și echilibru emoțional pe viață. 

“Hrănirea nu înseamnă doar a pune mâncare în farfurie.
Înseamnă a pune încredere, blândețe și respect în relația cu copilul.” 

Educație nutrițională bazată pe știință, nu pe mituri. 

Dacă și copilul tău are problemele de mai sus și are nevoie de ajutor specializat, apelează la specialiștii de la Kilostop Junior și programează o consultație dând click AICI: https://www.kilostopjunior.ro/oferta-zilei/