Sumar
Laptele reprezintă o sursă importantă de nutrienți de care copiii au nevoie pentru o creștere și dezvoltare armonioasă, precum proteine, grăsimi, calciu, vitamina D și potasiu.
În ultimii ani, tot mai mulți părinți se întreabă dacă ar trebui să înlocuiască laptele de vacă cu alternative vegetale, însă pentru o astfel de decizie este important să cunoaștem diferențele dintre aceste produse.
Alegerea între laptele de vacă și alternativele vegetale este o decizie importantă pentru părinți, având în vedere impactul nutrițional semnificativ asupra copiilor în creștere. În timp ce laptele de vacă este un aliment tradițional în multe culturi, în ultimii ani laptele vegetal a câștigat popularitate, mai ales în rândul familiilor care adoptă diete vegane sau au copii cu alergii la proteina laptelui de vacă.
Laptele de vacă: Beneficii nutriționale dovedite
Laptele de vacă este o sursă completă de nutrienți esențiali pentru copii, oferind proteine de înaltă calitate, calciu și vitamina D, elemente esențiale pentru dezvoltarea oaselor și menținerea sănătății dentare. O cană de lapte integral de 3.5% grăsime (250 ml) furnizează aproximativ 8 grame de proteine, 300 mg de calciu și 100 UI vitamina D, acoperind o parte semnificativă din necesarul zilnic al copiilor.
În plus, vitamina D, prezentă în laptele de vacă fortificat, ajută la absorbția calciului și contribuie la prevenirea rahitismului, o afecțiune care poate apărea în perioada copilăriei timpurii. De asemenea, grăsimile din laptele integral sunt benefice pentru dezvoltarea creierului și contribuie la absorbția adecvată a vitaminelor liposolubile (vitaminele A, D, K, E).
Laptele vegetal: Alternative populare, dar nu echivalente
Laptele vegetal, precum cel de soia, mazăre, migdale, ovăz sau orez, este adesea preferat de părinții care caută opțiuni fără lactoză sau care urmează diete vegane. Cu toate acestea, multe dintre aceste produse nu oferă aceeași densitate nutrițională ca laptele de vacă.
Spre exemplu, o cană de lapte neîndulcit de migdale furnizează doar 1 gram de proteine și 3 grame de grăsimi, comparativ cu cele 8 grame proteine, respectiv 8 grame grăsimi din laptele de vacă. Conținutul caloric per cană este de 150 kcal pentru laptele de vacă, respectiv 30 kcal pentru cel de migdale.
Există, totuși, și alternative vegetale care se apropie de profilul nutrițional al laptelui de vacă, și anume laptele de soia și cel de mazăre. Produsele fortificate conțin niveluri similare de proteine, calciu și vitamina D, însă aportul caloric rămâne diferit (150 kcal vs 80 kcal).
Un alt aspect important este faptul că laptele de orez are un indice glicemic ridicat datorat conținutului crescut de carbohidrați, ceea ce îl face mai puțin potrivit pentru consumul regulat la copii.
Recomandări internaționale privind consumul de lapte la copii
În prezent, societățile de Pediatrie recomandă consumul a 2 căni de lapte integral de vacă pentru copiii cu vârste între 1 și 2 ani, respectiv 2-3 căni pentru copiii cu vârste între 2 și 5 ani. După vârsta de 2 ani, se poate trece la laptele cu conținut redus de grăsimi, în funcție de starea generală de sănătate a copilului.
În ce situații este, totuși, recomandat laptele vegetal? În cazul confirmării alergiei la proteina laptelui de vacă (APLV), afecțiune ce poate fi recunoscută în cazul reacțiilor alergice de tip urticarian, a angioedemului, eczemelor și a simptomelor gastro-intestinale sau respiratorii apărute în primele 2 ore după consumul de proteină din laptele de vacă. În unele cazuri, simptomele pot apărea chiar și după 20 ore, situație în care diagnosticul este mai dificil.
Pentru familiile care optează pentru lapte vegetal, iată câteva aspecte de urmărit:
- Conținutul de proteine să fie de 7-8 grame per cană (250 ml);
- Produsul să nu conțină zaharuri sau arome adăugate;
- Preparatul să fie fortificat cu vitamina D, B12 și calciu;
- Conținutul de potasiu să fie echivalent cu cel din laptele de vacă (300-350 mg/cană).
Concluzii
Laptele de vacă rămâne o sursă excelentă de nutrienți pentru copii, oferind beneficii clare pentru creșterea și dezvoltarea lor. Pe de altă parte, laptele vegetal poate fi o opțiune valoroasă pentru alergiile la proteina laptelui de vacă sau pentru familiile care evită lactatele, dar necesită o planificare atentă pentru a preveni deficiențele nutriționale.
Indiferent de alegerea făcută, consultarea unui specialist este esențială pentru a asigura o dietă echilibrată, care să sprijine sănătatea și dezvoltarea optimă a copilului.
Împreună creștem o generație sănătoasă!
Dacă și copilul tău are problemele de mai sus și are nevoie de ajutor specializat, apelează la specialiștii de la Kilostop Junior și programează o consultație dând click AICI: https://www.kilostopjunior.ro/oferta-zilei/
Bibliografie:
https://www.albertahealthservices.ca/assets/info/nutrition/if-nfs-ng-healthy-infants-other-milks-fluids-milk.pdf
Ludman S, Shah N, Fox AT: Managing cow’s milk protein allergy in children, BMJ 347:f5425, 2013.
Plant-Based Milk Consumption and Growth in Children 1–10 Years of Age. Soczynska, Izabela et al. The Journal of Nutrition, Volume 154, Issue 3, 985 – 993
https://downloads.aap.org/AAP/PDF/HealthyBeverageQuickReferenceGuideDownload.pdf