Am auzit cu toții că excesul de zahăr nu e sănătos, deoarece îngrașă dar mai mult decât atât, crește riscul de diabet, sindrom metabolic și afectează creșterea copiilor. De aceea industria alimentară a găsit alternativa îndulcitorilor, unii naturali, alții artificiali însă aceștia ne scapă de toate problemele legate de consumul de zahăr în exces?
Sumar
Ce sunt îndulcitorii?
Îndulcitorii sunt alte substanțe, în afară de zahăr, folosite pentru a îndulci alimentele sau băuturile. Ele sunt naturale sau artificiale, nu au calorii și nu cresc glicemia, așa că gradul de încântare a fost mare, deoarece ar fi trebuit să nu mai îngrașe.
Care sunt îndulcitorii naturali?
Cum zahărul e un amestec de glucoză și de fructoză, există în natură și alte opțiuni care să conțină ori glucoză și fructoză, ori doar fructoză.
Îndulcitorii naturali sunt: sucurile sau piureurile de fructe, pasta de curmale, siropul de arțar sau de agave, mierea sau melasa. De obicei aceștia nu au aceeași putere de îndulcire, dar au vitamine sau minerale și sunt aprobate ca fiind sigure și mai sănătoase.
Mierea e contraindicate copiilor sub 1 an din cauza riscului de îmbolnăvire cu toxină botulinică, dar apoi e sigură și prin mineralele și enzimele sale a fost asociată cu vindecarea rănilor, creșterea imunității și îmbunătățirea florei bacteriene.
Care e cantitatea de îndulcitori naturali recomandată?
Cum acești îndulcitori naturali conțin mai multă fructoză decât zahărul, duc la acumularea de grăsime la nivelul ficatului, dacă sunt consumați în exces, așa că porția zilnică recomandată e de până în 24 g pe zi pentru copii și de până în 35 g pe zi pentru un adult.
Care sunt îndulcitorii artificiali?
Îndulcitorii artificiali sunt sucraloza, aspartamul, acesulfamul, zaharina, ciclamatul, neotamul și alitamul. Ei mai sunt numiți și îndulcitori cu putere mare de îndulcire, fiind de 200 până la 600 de ori mai puternici. Conform unor studii făcute pe șoricei, aceștia pot afecta flora intestinală, pot crește apetitul și afecta metabolismul, mai ales la femele. Un alt risc a fost cel de creștere a riscului de cancer, mai ales de vezică urinară, deoarece acest lucru s-a observant în anii 1970 la șoriceii hrăniți cu zaharină, lucru care a fost infirmat de alte studii făcute mai recent.
Care e cantitatea de îndulcitori artificiali recomandată?
Conform FDA (Food and Drug Administration) din SUA , cantitatea maximă recomandată pe zi e de 50 de miligrame pe kilogram corp, asta însemnând că un adolescent de 50 de kilograme poate consuma maximum 2.5 g pe zi.
Dacă și copilul tău are problemele de mai sus și are nevoie de ajutor specializat, apelează la specialiștii de la Kilostop Junior și programează o consultație dând click AICI: https://www.kilostopjunior.ro/oferta-zilei/
Care sunt îndulcitorii naturali obținuți industrial prin sinteză?
După aceste tipuri de îndulcitori au apărut noi clase, pe baza celor care se găsesc în natură, dar care au fost obținute sintetic, pentru a fi folosite la nivel industrial.
Dintre cei mai cunoscuți sunt stevia, monk fruit-ul și alcoolii din fructe.
Stevia e de 300 de ori mai dulce decât zahărul, poate fi folosită la gătit, inclusiv la cuptor și conține bioflavonoide cu rol antioxidant – quercetina, acid clorogenic, izosteviolul și acidul cafeic. Aceasta nu crește glicemia, nu îngrașă sau afectează metabolismul bazal. Însă unele persoane sesizează un gust amar când consumă acest îndulcitor, nefiind pe placul tuturor.
Pe lângă stevia, poliolii din plante, cum ar fi eritritolul, xylitolul, maltitolul, sunt alcooli care se găsesc în mod natural în fructe sau în scoarța unor copaci (xylitolul), care au indice glycemic mic- adică nu cresc glicemia, nu îngrașă, ba mai mult, ajută la reglarea bacteriilor de la nivelul cavității bucale și protejează împotriva cariilor.
Recent, a apărut o nouă categorie de îndulcitori. Ei sunt monohazaride are se găsesc în natură în cantități mici, care acum sunt produse la scară mare, folosind enzime microbiale și nu au multe calorii. Dintre acestea cele mai importante sunt aluloza, tagatoza, aloza și sorboza.
Din studiile recente, aluloza nu crește glicemia, nu îngrașă și scade producția de enzime care produc colesterol la nivelul ficatului.
Care e cantitatea de îndulcitori naturali de sinteză recomandată?
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și FDA cantitatea recomandată de stevia e de 5 mg pe kilogram corp, pe zi adică 25 mg pentru un adolescent de 50 de kilograme. Excesul nu e dăunător, dar poate da balonare, diaree și dureri de burtă.
În ceea ce privește alcoolii din fructe, folosirea lor în exces, are aceleași efecte adverse, ei având un efect laxativ. Cantitatea recomandată pentru copii e de 30 g pe zi, iar pentru adulți de maximum 70 g pe zi, împărțită în mai multe momente ale zilei.
În concluzie e important să scădem cantitatea de dulce și gustul, deoarece dependența creierului uman e mai degrabă legată de gustul de dulce decât de zahăr, iar deserturile care conțin îndulcitori, fie ei naturali sau artificiali, mai conțin si alte surse de calorii, de carbohidrați sau de grăsimi. Dacă vrei să afli cum poți să scazi pofta de dulce a copiilor tăi, dă click aici (link articol pofta de dulce).
Decât să facem o obsesie din zahăr sau din îndulcitori și să îi eliminăm complet, mai degrabă să îi folosim cu moderație, iar pentru cei cu probleme de greutate sau cu diabet, îndulcitorii naturali obținuți industrial prin sinteză sunt cei mai recomandați.
Împreună creștem o generație suplă și sănătoasă!
Dacă și copilul tău are problemele de mai sus și are nevoie de ajutor specializat, apelează la specialiștii de la Kilostop Junior și programează o consultație dând click AICI: https://www.kilostopjunior.ro/oferta-zilei/
Bibliografie:
- Effects of aspartame-, monk fruit-, stevia- and sucrose-sweetened beverages on postprandial glucose, insulin and energy intake, S L Tey, Int J Obes (Lond), 2017 Mar;41(3):450-457.doi: 10.1038/ijo.2016.225.
- The role of artificial and natural sweeteners in reducing the consumption of table sugar: A narrative review, Arshag D. Mooradian, Clinical Nutrition ESPEN, 2017 DOI:https://doi.org/10.1016/j.clnesp.2017.01.004
- Honey, Propolis, and Royal Jelly: A Comprehensive Review of Their Biological Actions and Health Benefits, Visweswara Rao Pasupuleti, Oxid Med Cell Longev, 2017; doi: 10.1155/2017/1259510. Epub 2017 Jul 26.
- Rare sugars, d-allulose, d-tagatose and d-sorbose, differently modulate lipid metabolism in rats, Yasuo Nagata, J Sci Food Agric, 2018, doi: 10.1002/jsfa.8687
- Natural Sweeteners: The Relevance of Food Naturalness for Consumers, Food Security Aspects, Sustainability and Health Impacts, Ariana Saraiva, Int J Environ Res Public Health, 2020, doi: 10.3390/ijerph17176285
- Chronic Intake of Commercial Sweeteners Induces Changes in Feeding Behavior and Signaling Pathways Related to the Control of Appetite in BALB/c Mice, Alberto A, Hindawi, 2018 , doi.org/10.1155/2018/3628121