Avantajele Hidratării Corecte La Copii – Știm cu toții că apa e vitală pentru organismul uman!
Însă pentru copii și adolescenți apa este unul dintre cei mai importanți nutrienți, fiind cea mai bună metodă de hidratare.
Cum îmbunătățește apa sănătatea copiilor?
Ea menține sănătatea copiilor noștri și îi ajută să învețe mai bine la scoală, deoarece deshidratarea duce la o scădere a performanțelor fizice și intelectuale, cu până la 10% până în momentul în care apare senzația de sete.
Pe lângă aceste lucruri, apa e importantă pentru absorbția vitaminelor care se absorb numai cu ajutorul ei (hidrosolubile), pentru digestie, ea reglează temperatura corpului, ajută la memorie dar și la slăbit, deoarece umple stomacul fără a veni și cu calorii în plus.
Care sunt semnele de deshidratare la copii?
Senzația de sete nu e bine dezvoltată la copii, de aceea e bine să aibă acces nelimitat la o sursă de apă potabilă și e important să îi încurajăm să bea frecvent apă, nu numai la sete.
Deshidratarea e ușoară (când se pierde 3-5% din apa totală), moderată ( 6-10%) și severă (peste 10%), iar cum la copiii mici apa reprezintă 75% din compoziția corporală, poate avea consecințe severe.
În deshidratarea ușoară doar performanțele intelectuale sunt afectate, apărând lipsa de concentrare, însă în cea moderată apar iritabilitatea, agitația, cresc bătăile inimii dar pulsul nu mai e bine palpabil, copilul începe să respire mai rapid și ochii se afundă în orbite, pot apărea greață, vărsături și scăderea frecvenței urinării. În deshidratarea severă, care e o urgență medicală, apare alterarea stării mentale cu somnolență, confuzie chiar și comă, puls abia perceptibil, respirație și bătăile inimii mult crescute dar tensiunea arterială scăzută, copilul nu mai are lacrimi și nu mai urinează deloc.
Cum poți evita deshidratarea moderată sau severă?
În cazurile bolilor care pot cauza o deshidratare severă că diabetul zaharat necontrolat, enteroviroze sau toxiinfecții alimentare cu diaree și vărsături, febră, arsuri severe sau diabet insipid se recomandă că părinții să se prezinte la medic de urgență pentru a nu se ajunge la deshidratare severă.
Cum poți evita deshidratarea ușoară?
Dacă dorești să iți ajuți copilul să mănânce mai sănătos și ai nevoie de un ajutor specializat, apelează la experții Kilostop Junior și programează o consultație, dând click AICI: https://www.kilostopjunior.ro/oferta-zilei/
Cantitatea recomandată de lichide pe zi pentru un copil e de 30-45 ml/kilogram corp pe zi, adică 1.5-2 litri pe zi, iar pentru adolescent de 2.6 litri pe zi.
Cu toate că până la 2 ani apa carbogazoasă nu e recomandată pentru copii, iar peste această vârstă trebuie administrate cu grijă și moderație deoarece poate cauza dureri de burtă, copiilor nu le place apa plată, mai ales la temperatura camerei, cu toate că ea e cea mai indicată.
Așa că poți recurge la trucuri pentru a-i convinge să bea cantitatea recomandată de lichide, oferindu-le:
• mai multe fructe bogate în apă ca: pepenele, fructele de pădure, citricele, nectarinele
• mai multe legume pline de apă ca: legume, ca roșiile, ardeiul gras sau legumele verzi, mai ales castravetele
• compoturi neîndulcite
• ceaiuri calde sau ice tea făcut în casă vara
• supe sau ciorbe
• lactate precum iaurtul, laptele sana și kefirul
Ține minte însă că jumătate din aportul de lichide de peste zi e bine să fie de apă.
Încearcă să ai răbdare, să îl încurajezi să bea mai multă apă și să fii atent la momentele în care e concentrat la alte lucruri și uită să bea apă.
Dacă vorbim de copilul mic, sistemul de recompense cu laude, chiar un mic tabel cu zilele săptămânii unde poate să pună el paharele băute și e răsplătit cu o steluță sau o insignă dacă săptămâna a fost una care s-a încadrat în parametrii stabiliți împreună. Asta îl vă face să accepte mai repede schimbarea!
Pe copiii mari și adolescenți poți să îi încurajezi să aibă mai multe lichide și în viață lor socială, dar mai degrabă ceai, ice tea, limonadă, apă fructată, iar ocazional sucuri de fructe, evitând aportul zilnic de suc, fie că e el natural sau carbogazos, sirop sau cafea.
Iar așa poți să fii sigur că vă căpăta unul din pilonii de bază ai unui stil de viață sănătos – o hidratare corectă!
Pentru mai multe rețete sănătoase și informații despre cum să ai un copil sănătos, accesați și canalul nostru de YouTube – Kilostop Junior.
Împreună creștem o generație suplă și sănătoasă!