Rolul Esențial al Vitaminei D în Imunitate și Creștere

December 29, 2023
Rolul vitaminei D
<a href="https://www.kilostopjunior.ro/author/roxana-draghici/" target="_self">Dr. Roxana Roșu</a>

Dr. Roxana Roșu

Numele meu este Roxana Drăghici şi sunt medic rezident endocrinolog şi medic nutriţionist, membră a Societăţii Române de Endocrinologie şi a Colegiului Medicilor din România. Sunt pasionată de nutriţie încă din perioada adolescenţei când am conştientizat că nutriţia nu este doar despre aspectul fizic, ci si despre bunăstarea corpului şi a minţii, despre echilibru şi disciplină. Astfel, aceste valori au devenit obiectivul meu şi al pacienţilor pe care îi îndrum către un stil de viaţă sănătos.

Vitamina D este bine cunoscută pentru rolul său esenţial în metabolismul calciului şi al fosforului şi implicit, în sănătatea oaselor.

În plus, aceasta are un rol imunomodulator, fiind implicată în apariţia sau progresia unor boli cu componentă autoimună precum diabetul zaharat tip 1, psoriazisul, scleroza multiplă, artrita reumatoidă sau unele boli infecţioase.

Introducere: Surse şi Sinteza vitaminei D

Supranumită “vitamina soarelui”, vitamina D se sintetizează natural în piele, sub acţiunea razelor ultraviolete de tip B (UVB), însă poate fi obţinută atât prin alimentaţie, cât şi din suplimentele alimentare.

Există 2 forme de vitamina D: vitamina D2 şi vitamina D3. Vitamina D2 se sintetizează din ergosterol şi se găseşte în drojdie, ciupercile expuse la radiaţiile UV şi în unele plante. Vitamina D3 este produsă în interiorul organismului din 7-dehidrocolesterol, un precursor al colesterolului care prin expunerea la radiaţiile ultraviolete se transformă în vitamina D3 (colecalciferol).

Pentru a ajunge la forma activă prin care îşi exercită rolurile, vitamina D este metabolizată în două etape – în ficat şi apoi în rinichi – cu ajutorul unor enzime, obţinându-se în final 1,25 (OH)2 vitamina D; aceasta acţionează la nivelul ţesuturilor ţintă prin legarea de receptori specifici.

Rol în Creștere și în Sănătatea Oaselor

Vitamina D reglează metabolismul calciului şi al fosforului, acţionând la nivelul intestinului subţire, rinichiului şi oaselor. Vitamina D ajută la mineralizarea osoasă prin creşterea absorbţiei intestinale a calciului şi a fosfaţilor, precum şi a reabsorbţiei renale a calciului. La nivelul oaselor, este implicată în expresia osteocalcinei, o proteină majoră a scheletului. Astfel, deficitul de vitamina D predispune la rahitism, osteomalacie sau osteoporoză.

Rol Anti-Inflamație și Boli Cronice

Un studiu semnificativ din 2023 a explorat relația dintre nivelurile de vitamina D și inflamație, la populaţia adultă. Studiul a descoperit că deficitul de vitamina D a fost asociat cu niveluri mai mari ale proteinei C-reactive (CRP), un marker al inflamației. Pe de altă parte, nivelurile suficiente de vitamina D au fost corelate cu niveluri mai scăzute de CRP, sugerând un rol protector împotriva condițiilor legate de inflamație. Această descoperire este deosebit de relevantă pentru adulții mai în vârstă, care sunt mai predispuși la deficitul de vitamina D și bolile cronice.

Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți să îi îmbunătățești imunitatea copilului tău în sezonul rece dă click aici: https://www.kilostopjunior.ro/imunitatea-in-sezonul-rece-la-copii/

Bolile autoimune

Mai multe studii experimentale au sugerat că vitamina D are o activitate biologică semnificativă în ceea ce priveşte sistemul imunitar, ceea ce ar explica şi legătura dintre aceasta şi unele boli autoimune precum psoriazisul, scleroza multiplă, artrita reumatoidă, diabetul zaharat tip 1 sau unele boli infecţioase. Unele studii şi-au propus chiar să urmărească evoluţia acestor patologii asociind la tratamentul de bază şi doze mari de vitamina D, însă concluziile sunt încă incerte şi necesită cercetări amănunţite.

Necesarul de vitamina D

În prezent, recomandările generale din ghidurile internaţionale privind necesarul de vitamina D la persoanele sănătoase, dar predispuse la carenţe de vitamina D, sunt următoarele:
Copii în primul an de viaţă – 400-1000 UI/zi
Vârste între 1-18 ani – 600-1000 UI/zi
Peste 18 ani – 1500-2000 UI/zi
Pacienţi cu obezitate sau cu malabsorbţie – 4000-6000 UI
Aceste doze pot fi ajustate de medic, în funcţie de necesarul individual al pacienţilor.
De asemenea, se recomandă expunerea la soare timp de 10-15 minute, de 2-3 ori pe săptămână.
Sursele alimentare bogate în vitamina D sunt:
Uleiul de peşte
Peştele (somon, macrou, anşoa, ton, hering)
Ciupercile
Gălbenuşul de ou
Produsele lactate

Pentru rețete delicioase dar sănătoase și bune pentru imunitatea copiilor dă click aici: https://www.kilostopjunior.ro/gustari-sanatoase-pentru-imunitatea-copiilor-alegerea-ideala-in-sezonul-rece/
Dacă cel mic se îmbolnăvește frecvent și vrei să îl ajuți să își optimizeze imunitatea programează acum o contultație: Programe Kilostop Junior – Kilostop Junior

Împreună creștem o generație suplă și sănătoasă!

Bibliografie:
Charoenngam N, Holick MF. Immunologic Effects of Vitamin D on Human Health and Disease. Nutrients. 2020 Jul 15;12(7):2097. doi: 10.3390/nu12072097. PMID: 32679784; PMCID: PMC7400911.
www.clevelandclinic.org
www.webmd.com
www.mayoclinic.org
www.health.harvard.edu

Distribuie acest articol:
<a href="https://www.kilostopjunior.ro/author/roxana-draghici/" target="_self">Dr. Roxana Roșu</a>

Dr. Roxana Roșu

Numele meu este Roxana Drăghici şi sunt medic rezident endocrinolog şi medic nutriţionist, membră a Societăţii Române de Endocrinologie şi a Colegiului Medicilor din România. Sunt pasionată de nutriţie încă din perioada adolescenţei când am conştientizat că nutriţia nu este doar despre aspectul fizic, ci si despre bunăstarea corpului şi a minţii, despre echilibru şi disciplină. Astfel, aceste valori au devenit obiectivul meu şi al pacienţilor pe care îi îndrum către un stil de viaţă sănătos.

Fii la curent cu ultimele noutăți din nutriție!

Marketing by

Articole Similare

Supa la plic – Confort rapid, pericol ascuns pentru copii

Supa la plic – Confort rapid, pericol ascuns pentru copii

Supa la plic? Explicații detaliate despre de ce este nocivă pentru copii, ingrediente nocive si ce efecte poate avea asupra sănătății În zilele noastre, din cauza lipsei de timp, unii părinți aleg variante rapide de mese, precum supele instant, cunoscute și sub...

Ceai instant: DA sau NU?

Ceai instant: DA sau NU?

Ceaiul instant se prezinta sub forma de granule sau pudra care se dizolva rapid in apa calda sau rece. El a devenit tot mai popular printre parinti si copii datorita faptului ca gustul este placut si este usor de preparat. Astfel este deseori ales ca alternativa...

Pâine sau crackers? Beneficii și părți negative ale consumului

Pâine sau crackers? Beneficii și părți negative ale consumului

În alimentația copiilor și adolescenților, produsele pe bază de cereale reprezintă o sursă importantă de energie și nutrienți. Dintre acestea, pâinea este, de departe, cea mai consumată, fiind potrivită pentru sandvișuri, gustări sau alături de un fel principal....

Știai că?

Donăm 2 lei pentru fiecare kilogram slăbit de către juniori:

luna aceasta pacienții Kilostop Junior au slăbit 260,7 kg

până acum am donat  75197 lei