CAUZE. SIMPTOME. SFATURI DE LA SPECIALISTUL KILOSTOP JUNIOR – Dr. Gabriela Brînză
Deși în ultimii ani, atenția s-a îndreptat foarte mult asupra supraponderalității și obezității, malnutriția rămâne încă o cauză destul de importantă de mortalitate în populația pediatrică, cu precădere în țările în curs de dezvoltare.
Greutatea și înălțimea copiilor pot varia foarte mult, în funcție de genetica dobândită, alimentație și problemele de sănătate. Din acest motiv este bine în primii doi ani de viață, copiii să fie evaluați periodic: lunar până la 6 luni, apoi la 2 luni până la 1 an și apoi la 6 luni. Monitorizarea îndeaproape a copiilor poate depista precoce un spor ponderal nesatisfăcător, fie că este vorba de o stagnare în creștere sau de un exces ponderal.
Ritmul normal de creștere al copiilor este destul de constant. În primele 4 luni de la naștere sugarul sănătos are un spor ponderal de minim 750 g pe lună. Sugarii alimentați natural, care mănâncă de la sân, au tendința de a avea un spor ponderal mai mare de aproximativ 1 kg pe lună. Apoi, de la vârsta de 5 luni până la 8 luni sugarul crește cu un minim de 500 g pe lună, urmând până la un an să aibă un spor ponderal de 250 g pe lună.
Cu acest ritm de creștere, copilul își dublează greutatea de la naștere la 4 luni și o triplează la un an. Peste vârsta de un an ritmul de creștere se micșorează, iar copilul ar trebui să aibă un spor ponderal de 2 kg pe an până la pubertate.
Sumar
1. CE ESTE MALNUTRIȚIA ȘI DE CE ESTE IMPORTANTĂ DEPISTAREA PRECOCE
Malnutriția definește o balanță inadecvată între necesarul nutrițional al unui copil- cât trebuie să mănânce – și aportul nutrițional al acestuia, cât mănâncă el de fapt. Acest deficit negativ influențează creșterea, dezvoltarea neurologică și poate avea consecințe severe pe termen lung și scurt.
Pe termen scurt, copiii cu malnutriție prezintă risc crescut de infecții respiratorii și de fracturi, care se vindecă mai greu.
Pe termen lung malnutriția dublează riscul de mortalitate pediatrică și afectează dezvoltarea neurologică a copiilor atât cognitiv, cât și emoțional. De asemenea, pacienții cu malnutriție prezintă imunitate scăzută și risc crescut de afecțiuni cardio vascular la vârsta de adult.
2. CAUZELE MALNUTRIȚIEI LA COPII
Malnutriția apare la orice etapă a copilăriei, fiind mai severă în primii 2 ani de viață, când procesele de dezvoltare sunt la maxim. Dacă deficitul între aport și necesar apare brusc și se menține pe o perioadă scurtă, atunci discutăm despre malnutriție acută. Aceasta este caracterizată prin greutate scăzută pentru vârstă.
Cauzele malnutriției acute pot fi clasificate astfel :
a. Aport inadecvat de nutrienți : pacienții nu mănâncă suficient.
– copiii care provin din clase sociale defavorizate, în care accesul la mâncare este deficitar sau care nu sunt hrăniți suficient.
– copiii care suferă de reflux gastro-esofagian și care nu pot mânca eficient din cauza acestuia
– copiii care suferă de modificări anatomice ale tubului digestiv sau care nu pot face mișcările de masticație : palatoschizis, tetrapareză spastică, alte afectări neurologice.
– copiii care prezintă tulburări de alimentație : sunt pretențioși la mâncare, prezintă anorexie și aversiune față de mâncare și nu acceptă suficiente tipuri de alimente care să acopere necesarul lor.
b. Tulburări de apetit : pacienții nu pot mânca suficient
– copiii cu afectare cardiacă severă care pot obosi mâncând
– copiii cu afectare neurologică severă slăbiciune musculară, afectare neurologică severă, afecțiuni genetice
– copiii cu anemie severă
c. Absorbție inadecvată de nutrienți – alimentele nu sunt utilizate eficient
– copiii care suferă de sindroame de malabsorbție: intoleranță la lactoză, alergie la proteina laptelui de vacă, alergii alimentare, boli inflamatorii intestinale, boala celiacă, etc.
– copiii cu intervenții chirurgicale la nivelul intestinului : sindrom de intestin subțire
– copiii cu vărsături frecvente : stenoză hipertrofică de pilor, presiune intracraniană crescută, enterocolite severe, hernii și invaginații intestinale.
Dacă dorești să iți ajuți copilul să mănânce mai sănătos și ai nevoie de un ajutor specializat, apelează la experții Kilostop Junior și programează o consultație, dând click AICI: https://www.kilostopjunior.ro/oferta-zilei/
d. Necesar crescut de energie al organismului – stări hipercatabolice
– copiii care suferă de boli autoimune
– copiii care suferă de hipertiroidism
– copiii cu infecții severe recurente
– copiii care suferă de tulburări metabolice
Cea mai frecventă cauză de malnutriție în țările subdezvoltate este aportul insuficient de nutrienți, iar în țările în curs de dezvoltare este apariția alergiilor și intoleranțelor digestive și a tulburărilor de alimentație.
Atunci când aceste cauze de malnutriție acută persistă pe o perioadă mai mare ( luni, ani), apare malnutriția cronică, când copilul are greutate mică pentru talie. Aportul inadecvat duce la oprirea în creștere în înălțime.
3. CUM DEPISTĂM MALNUTRIȚIA
Părinții sunt cel mai mare ajutor în depistarea precoce a malnutriției. Ei pot observa dacă copilul lor este nu crește eficient. Părinții trebuie fie atenți la cum arată copilul lor în comparație cu alți copii sau în momentul achiziționării hainelor, daca se observă că au nevoie de dimensiuni mai mici pentru vârsta copilului.
Dacă observă unul dintre aceste semne este indicat să efectueze un consult la medicul de familie sau la medicul pediatru pentru a confirma sau infirma suspiciunea.
4. SIMPTOMATOLOGIA MALNUTRIȚIEI ( pe vârste – bebeluși, copii, adolescenți)
Semne malnutriției apar treptat, acestea nu sunt brusc instalate, dar pot fi ușor observate de către părinți sau medici.
Cel mai important semn al malnutriției este greutatea mai mică decât normalul vârstei. Alte semne ale malnutriției sunt scăderea panicului adipos, inițial la nivelul corpului, ulterior la nivelul fetei, piele uscată, păr friabil, buze și mucoase uscate, uneori prezentând ulcerații, abdomen destins de volum, hipotonie musculară.
5. CÂND TREBUIE APELAT LA MEDIC
Atunci când un părinte observă oricare din semnele amintite anterior este necesar să se apeleze la medic.
Există semne de alarmă care trebuie să îndemne părintele să ajungă rapid la un contul medical de specialitate : copil apatic, somnolent, care refuză să primească orice aliment sau chiar lichid oral, care nu mai urinează.
Pentru sfaturi personalizate și o dietă exact pe placul copilului tău, programează-l la o consultație!
Te invit să intri și pe blogul nostru în care afli informații medicale, nutriționale de la adevărați profesioniști.
Slăbitul e o joacă!